Se dădeau cumpărători de sticle și borcane și intrau în casele pensionarilor. Ce se întâmplă acum cu ei

Se dădeau cumpărători de sticle și borcane și intrau în casele pensionarilor. Ce se întâmplă acum cu ei
Publicat: 11/10/2014, 19:04
Actualizat: 29/09/2018, 12:35

Cei cinci – patru femei și un bărbat – au intrat în vizorul oamenilor legii după o plângere făcută în septembrie de un bătrân de 85 de ani din București. Acesta reclama că a fost abordat de două femei care ar fi dorit să cumpere două televizoare vechi, aflate în locuința lui. Odată ajunse în casa bătrânului, femeile au rămas singure cu soția acestuia și, profitând de neatenția ei, ar fi furat 30.000 de lei.

Pornind de la aceste informații, polițiștii Capitalei, cu sprijinul de specialitate al Direcției pentru Operațiuni Speciale din IGPR, le-au identificat pe cele două femei și au început să le monitorizeze.

„Astfel, s-a constatat că acestea s-ar fi întâlnit aproape zilnic cu persoane din municipiul Ploiești, județul Prahova, frecventând preponderent zona piețelor și bisericilor unde se aflau persoane în vârstă, pe care le-ar fi abordat sub pretextul achiziționării de obiecte vechi (sticle, borcane, obiecte electrocasnice sau electronice). Au fost identificate și urmărite cinci persoane, patru femei și un bărbat, cu vârste cuprinse între 31 și 58 de ani, care se deplasau cu un autoturism, însă circulau și separat, cu mijloace de transport în comun, regrupându-se ulterior, asigurându-se că nu sunt urmăriți”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, sâmbătă, de Poliția Capitalei.

Ultima victimă a celor cinci a fost o bătrână de 82 de ani din București, care a fost abordată de două dintre cele patru femei în zona Piața Unirii din București, acestea spunându-i că sunt interesate să cumpere borcane.

La locuința bătrânei, trei dintre femei au intrat înăuntru, iar cea de-a patra și bărbatul au rămas afară, pentru a supraveghea zona. Imediat după plecarea celor cinci, bătrâna le-a spus polițiștilor că din portofel îi lipsesc 1.200 de lei și documente persoane, astfel că aceștia au plecat în urmărirea hoților.

Autoturismul cu care cei cinci încercau să fugă a fost blocat în trafic. „Șoferul ar fi încercat însă să scape de barajul făcut de polițiști, motiv pentru care a fost spart geamul unei portiere și, întrucât au opus rezistență, au fost imobilizați la pământ. Cu ocazia controlului corporal efectuat asupra persoanelor în cauză a fost gasită suma de bani sustrasă”, se mai arată în comunicat.

În același mod, cei cinci ar fi furat 2.000 de lei de la un bătrân de 81 de ani din Brașov, susțin polițiștii.

Cercetările în acest caz continuă, cu cei cinci în stare de reținere.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...